La tradizion orala ladina
La lijëndes ladines dla Dolomites ie l patrimone culturel plu antich y de valuta tla tradizion orala ladina, che vá zoruch a milesc de ani dan Crist nchin almanco al' Etá dl Bront[1].
La lijëndes ie nasciudes te n tëmp olache l raion ladin (o protoladin) fova mò cotant majer. La lijëndes possa plutosc unì cunscidredes cuntìes magiches, che se refej ala mitologia, ala credënzes, ala vijion dl mond de nosc antenac da zacan. La lijëndes ladines se pierd daviadechël tl scur dla Preistoria y ne possa nia se nfidé a fé culegamënc cun avenimënc storics suzedui vëiramënter. N pudëssa dì che te chëla lijëndes ladines che se à cunservà l miec auden ora l carater archetipich dl sentì y dl pensier dla jëntes che abitova tla Dolomites ti “Tempes Veyes” [2].
I prim’studiëusc y scritëures ladins dl ‘800 ova purvà de fé nascer na leteratura de livel artistich, iust fajan referimënt ala tradizion dla liëndes ladines, che fova ntlëuta scialdi viva[3]. Per merit dl preve Giosef Brunel de Fascia, che fova nce curat de Urtijëi dal 1876 al 1892, se ova mantenì truepa lijëndes populeres che ël ova tlupà su dala usc dla jënt y dat inant per scrit, a na maniera che Hugo de Rossi y plu tert Karl Felix Wolff à pudù adurvé chësta funtana documenteda nchinamei tla forma ladina per elbaoré la lijëndes dla Dolomites, dates ora plu tert per tudësch coche “Dolomitensagen”, che ie devëntedes n suzes mondiel ti primes dejënes dl ‘900.
For tl spirit romantich dl’800 scrij Jan Batista Alton deplù ballades ispiredes ala lijëndes ladines y plu tert saral Angelo Trebo a scrì l test dla operestes “L ciastel dles stries” y “Le scioz de San Jenn”, for ispiredes a chësta tradizion populera. Dl 1985 él uní dat ora la publicazion dla traduzion tl gherdëina dla Dolomitensagen de K.F.Wolff da pert de Elsa Runggaldier.
Drët afascinant y complès ie l mit de Fanes. La ravises de chësc mit va zeruch de plu milesc de ani. La trasformazion de jënt te tieres ie n elemënt drët vedl che an giata ënghe tla lijëndes di Indians. L totem tl mit de Fanes n'ie nia n simbol de podestà, dla ciacia (eguia o auter), ma de modesté lieda a la tiera, n tier spave: la muntagnola.
L mel ne ie nia metafisich, ma fej pert dla tiera sciche l bën: Spina de Mul, l strion che se trasformea te nuetes de temporal te n schelet de n musc, n'à nia de diabolich, al n'adora degun pat con l'infern, ma al à sia forza dla natura. La vijion cristiana dl mond con sia conzezion dl mel à lascè drët pueces fusties tl mit de Fanes. N motif costant ie l matriarcat. Tl mit de Fanes (y tla lijëndes ladines en generel, cotant manco o endut nia endere tles lijëndes dl Tirol o di ujins talians) iel dantadut la ëiles che tol dezijions y arvën i avenimënc. I ëi endere porta ala revina canche ai tol dezijions: L rë de Fanes vën si rëni y vën pona trasfurmà te crëp. L'inuem dl rë fauz ti dà l'inuem al jëuf a sud de Fanes (Fauzarego).
Pro i Ladins ti Grijons ie Caspar Decurtins (1855-1916) sté l prum a cöi adum l’arpejon culturela orala. Dl 1887 àl fá n apel publich per che la populazion judass da chirì adum material. L reson al apel ie stat mprescionant, l material coiú adum ie stat assé per 14 libri. L volum dla conties y lijëndes rumances coiudes adum enfin al 1973 ie plu che l dopl de chël di autri trëi teritores linguistics dla Svizera deberieda.